Arthur Clarke, poate cel mai cunoscut autor de literatură science-fiction, a decedat la vârsta de 90 de ani. Îşi datorează celebritatea calităţilor sale de excepţional vizionar precum şi numeroaselor romane SF care i-au adus milioane de fani.
Deşi folosea un scaun cu rotile iar fizic fusese devastat de o boală cunoscută sub numele de sindromul post-polio, Arthur C. Clarke a rămas până în ultima clipă în cea mai bună formă din punct de vedere spiritual.
De la vârste foarte fragede, s-a jucat cu telegrafia fără fir şi cu ştiinţa rachetelor. În anul 1945, când făcea parte din forţele aeriene britanice, a publicat un articol în revista Wireless World Magazin, în care avansa ideea sateliţilor de comunicaţii.
Scriitorul povestea că, la scurt timp după lansarea televiziunii, a realizat că undele nu puteau ajunge decât la câteva zeci de kilometri, din cauza curburii Pâmântului, iar singura soluţie ar fi fost sateliţi plasaţi la înălţime.
A primit cinci lire pentru acel articol care a creat o industrie de miliarde de dolari.
În 1950, Arthur Clarke s-a mutat în Sri Lanka, unde, în ciuda problemelor sale fizice, a făcut scufundări şi a jucat tenis de masă zilnic.
În 1968 a scris cel mai cunoscut roman al său, "Odiseea Spaţială 2001". Romanul a fost ulterior ecranizat, devenind o peliculă de referinţă a genului science-fiction.
Chiar şi după anul 2000, Naţiunile Unite, Microsoft sau NASA au continuat să apeleze la calităţile de vizionar ale lui Arthur Clarke.
În una din ultimele sale publicaţii, "3001", el continua să viseze la un zgârie-nori de 36 de mii de kilometri care unea o reţea de sateliţi.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
martie
(20)
- Arthur Clarke, un pionier al literaturii SF, a înc...
- Regrete pentru Anthony Minghella
- Trei gospodării, înecate în ţiţei din cauza unei c...
- Marsul feroviarilor din 26 martie a fost aprobat
- Din 2009, institutiile publice vor folosi numai pr...
- Contopistii in topul lefurilor
- Dăm pe băutură mai mult decât pe mâncare
- Medicii şi asistentele din Spitalul de Stomatologi...
- Încălzirea globală favorizează bolile
- Compatibilitatea Rh
- Doctori care fac minuni prin artere
- Mâine încep Zilele Francofoniei în R. Moldova
- Ziariştii acreditaţi la Guvern au alcătuit o listă...
- Goodbye, mister Tarlev!
- Exploziile din Albania ne amintesc pericolul depoz...
- Demisie strategica la Chisinau
- Voronin susţine că limba rusă este limbă oficială ...
- SUA analizează posibilitatea unor inspecţii recipr...
- Hillary Clinton era la Casa Albă în ziua în care s...
- Bulgaria recunoaşte independenţa Kosovo
Scoruri Fotbal In Direct: Arthur Clarke, un pionier al literaturii SF, a încetat din viaţă
Scoruri Fotbal In Direct: Arthur Clarke, un pionier al literaturii SF, a încetat din viaţă
Scoruri Fotbal In Direct: Arthur Clarke, un pionier al literaturii SF, a încetat din viaţă