Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Japonezii ne invata cum sa nu ne facem harakiri in problema litoralului

Plajele de la Marea Neagra, reabilitate de «samurai»

Pentru a nu risca sa ramâna fara plaje in urmatorii ani, România trebuie sa urgenteze lucrarile de reabilitare a litoralului si sa aloce, in acest scop, circa 316 milioane de euro. Cei mai multi bani, respectiv 80 de milioane, ar trebui cheltuiti numai pentru înnisiparea zonelor erodate, volumul de nisip necesar fiind de 3.150.000 metri cubi. Si cum a devenit o obisnuinta pentru guvernanti sa apeleze la specialisti straini, de aceasta data studiile de fezabilitate pentru ameliorarea unor portiuni din zona Marii Negre au fost intocmite de specialisti japonezi, sustinuti de experti români.

Reprezentantii Agentiei Japoneze de Cooperare Internationala (JICA) au prezentat ieri proiectul care ar putea salva de la eroziune plajele romanesti de la Marea Neagra. „Valoarea investitiilor estimate de specialistii români si cei japonezi pentru refacerea litoralului si stoparea eroziunii costiere este de 316 milioane de euro, în perioada 2007-2020“, a declarat ieri secretarul de stat din Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), Lucia Varga.

Plaja din Mamaia ar putea disparea in 20 ani
Ca zone prioritare pentru demararea lucrarilor de reabilitare si largire a plajelor au fost identificate Mamaia si Eforie Nord, pentru care vor fi alocate 40 milioane de euro, in urmatorii patru ani, provenind din fondurile structurale europene. Astfel, lucrarile din zona Mamaia vor costa circa 11,53 milioane de euro, iar cele din Eforie - 28,72 milioane de euro.

Potrivit expertilor japonezi, principalele lucrari ce vor fi realizate sunt cele de înnisipare, construire si refacere a unor diguri care sa anihileze curentii marini ce spala nisipul de la tarm. Expertii afirma ca dupa primii doi ani de lucrari, plaja din Mamaia ar trebui sa fie mai larga cu 50 metri, iar cea din Eforie sa aiba chiar 80 de metri în plus
. Pentru lucrarile de innisipare, va fi utilizat nisip adus in special de pe Dunare, din Cochirleni.

Expertii japonezi au mai declarat ieri ca, in conditiile in care nu s-ar face nimic pentru plaja din Mamaia in urmatorii 20 de ani, aceasta ar putea fi erodata inca 40 de metri si ar disparea si hotelurile.

700.000 metri cubi de nisip, adusi de la Dunare
Specialistii japonezi au precizat ca cei aproape 700.000 de metri cubi de nisip necesari lucrarilor vor fi adusi cu barjele pe Dunare si apoi pe canalul Dunare-Marea Neagra pâna la Basarabi. Aici, nisipul va fi descarcat si adus cu camioanele pâna la locul lucrarii.

In afara de înnisipare, japonezii au mai propus reabilitarea si construirea unor diguri de spargere a valurilor aflate în larg, dar si construirea si prelungirea unor asa-numite „jetty“, diguri perpendiculare pe tarm, care sa împiedice mutarea nisipului de la nord la sud, de catre curentii marini de la tarm. Potrivit lui Yoshini Goda, liderul echipei japoneze de cercetatori care a realizat planul de fezabilitate, lucrarile vor fi oprite in timpul
sezonului estival pentru a nu strica vacanta turistilor.

Proiectul propus de japonezi va fi analizat si de un corp tehnic de experti ai MMGA, care va stabili daca este sau nu oportun, urmand apoi sa inceapa procedurile de autorizare a lucrarilor si cele de obtinere a fondurilor europene.
Lucia Varga a precizat ca lucrarile ar putea incepe la finele sezonului estival 2007, dupa ce, în iunie, proiectul va fi lansat in dezbatere publica. Termenul de finalizare a lucrarilor este anul 2020. Potrivit Luciei Varga, Ministerul Mediului a alocat fonduri pentru înca trei studii de fezabilitate. Sprijinul financiar al Japoniei pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 3,8 milioane de dolari.

Interes scazut pentru concesionarea ultimelor sectoare de plaja

Ieri, la sediul Directiei Apele Române Dobrogea Litoral s-a derulat o noua runda a licitatiei de concesionare a unor sectoare de plaja, la care potentialii investitori si-au exprimat un interes foarte scazut. De altfel, si la penultima licitatie, organizata la sfârsitul lunii februarie, au fost concesionate doar cinci sectoare de plaja din cele 25 scoase „la mezat”. Pentru restul, fie nu s-a inregistrat nici o oferta, fie a fost un singur licitator, fapt insuficient pentru a declara licitatia câstigata.

La licitatia de ieri, sase dintre cele 20 de sectoare de plaja vacante au ramas in continuare fara stapan. „Cenusaresele“, ce vor ramâne, probabil, tot in administrarea
Apelor Române, sunt sectoare de plaja din Navodari, Mamaia (un sector), cordonul dintre Eforie Nord si Sud si câte o bucata din plajele din Venus si Olimp. Acestea insumeaza aproximativ 10 hectare de nisip.

Totodata, Asociatia Investitorilor din Statiunea Venus a solicitat Apelor Române sa preia plajele din zona in administrare, fara licitatie, pe o perioada de 3 ani, obligându-se, pe de alta parte, sa faca investitii importante. Reprezentatii DADL nu au fost de acord cu propunerea.

Sezonul turistic va incepe tot la 1 mai
Firmele care si-au adjudecat administrarea plajelor vor incheia contracte pe zece ani cu Apele Române, fiind obligate sa infiinteze posturi de prim-ajutor, sa asigure igienizarea plajei, sa curete algele, scoicile si deseurile petroliere de la malul apei. In cazul in care inspectorii DADL insarcinati cu verificarea respectarii obligatiilor vor constata incalcari ale contractelor, acestea vor fi reziliate si plajele vor reintra in administrarea statului.

Anul acesta s-au pregatit schimbari majore in utilizarea plajelor, pe care le vor resimti si turistii. Cel mai deranjant va fi, cu siguranta, instituirea unui program de acces pe plaje. Potrivit reprezentantilor DADL, pentru a asigura o igienizare corespunzatoare, in intervalul orar 20.00– 8.00, pe plaje nu va mai calca picior de turist.

Potrivit lui Ionel Manafu, directorul DADL, sezonul estival va incepe, in acest an, la 1 mai, asa incât societatile care si-au adjudecat deja sectoare de plaja mai au la dispozitie foarte putin timp pentru a le amenaja.

Blog Archive

Scoruri Fotbal In Direct: Japonezii ne invata cum sa nu ne facem harakiri in problema litoralului
Scoruri Fotbal In Direct: Japonezii ne invata cum sa nu ne facem harakiri in problema litoralului
Scoruri Fotbal In Direct: Japonezii ne invata cum sa nu ne facem harakiri in problema litoralului
Scoruri Fotbal In Direct: Japonezii ne invata cum sa nu ne facem harakiri in problema litoralului