Corespondentul BBC în Gaza, Alan Johnston, a fost dat dispărut. Serviciile
de securitate palestiniene din Fâşia Gaza consideră că a fost răpit.
Într-un comunicat oficial, postul public de radio şi televiziune al Marii Britanii, BBC, a anunţat că nu a reuşit să intre în contact cu el şi că este îngrijorat de soarta jurnalistului.
Alan Johnston a dispărut la scurt timp
după ce a părăsit biroul
BBC din Fâşia Gaza - luni la amiază.
Maşina sa a fost găsită - abandonată - pe o stradă din centrul oraşului Gaza.
Forţele de securitate palestiniene au anunţat că în zona respectivă au fost văzute persoane înarmate. Poliţia locală a format rapid puncte de control pe întreg teritoriul Fâşiei Gaza.
Un purtător de cuvânt al organizaţiei Hamas, a declarat că "răpitorii vor să strice reputaţia palestinienilor" şi a condamnat incidentul pe care l-a caracterizat drept "un act criminal".
Alţi politicieni locali au solicitat ca Alan Johnston să fie eliberat imediat.
În ultimii trei ani, acesta a fost singurul jurnalist străin cu sediul în Fâşia Gaza. El este cunoscut şi respectat de palestinieni şi are o vastă experienţă profesională.
În ultimul an mai mulţi cetăţeni străini au fost răpiţi în Fâşia Gaza. Toţi au fost eliberaţi nevătămaţi - cei mai mulţi în interval de o singură zi.
Cea mai lungă perioadă în captivitate a fost petrecută de doi jurnalişti ai reţelei americane de ştiri Fox - ei au fost reţinuţi două săptămâni.
Răpirile au la bază varii motive - cele mai multe fiind legate de solicitări care ţin de viaţa zilnică. Până acum nu
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
februarie
(47)
- Ţara dijmei
- Misiunea OSCE ingrijorata din cauza abuzurilor int...
- Autoritatile transnistrene au arestat cinci cetate...
- Nemtii vor sa-i ia cetatenia lui Hitler
- Rusii au invadat Austria
- Romania si Cipru, un parteneriat adus in UE
- Jacques Chirac si-a anuntat iesirea de pe scena po...
- Corespondent BBC dispărut în Fâşia Gaza
- Felix ii scrie lui Basescu
- "Nu mai plange, baby/ Plansul n-are rost..."
- Bodu a picat testul de angajare la Raiffeisen!
- PSD s-a trezit cu doua motiuni anti-Hardau
- Băsescu a semnat eliberarea din funcţie a lui Ungu...
- Reacţii europene faţă de amânarea alegerilor pentr...
- Tăriceanu sesizează Curtea Constituţională pentru ...
- India, sub presiunea salariilor din IT
- În România, nu există niciun hotel etichetat ecologic
- Si blocurile noi se iau pentru inchiriere
- O „chinezarie“ de milioane: a cincea licenta de te...
- Japonezii ne invata cum sa nu ne facem harakiri in...
- Exportam de 10 de ori mai multe produse bio decit ...
- Fuga de popor
- Guvernul a amanat alegerile europene
- Rechinii Internetului musca din domeniul .ro
- Decorati cu vile
- Parlamentul analizează acuzaţiile lansate de la Ch...
- Puscarie pentru "caritasuri", alba-neagra, pariuri...
- Cine vrea capul lui Marius Moga?
- Rednex şi Simplu feat. Andra, descalificaţi de la ...
- Şeful Poliţiei Bărăganu, incendiat de un scandalagiu
- Sinistratii prefera sa locuiasca printre ruinele d...
- Pretul unui politist, 50 - 200 de euro
- Cum sa transformi un microbuz in Touareg, pas cu pas
- Tensionati - bomba sociala de la Tractorul nu a fo...
- S.O.S. pentru monumentele din Maramures
- Huliganii sicilieni au furat Romaniei un amical cu...
- Piturca, mereu surprinzator
- Puscarie pentru turbulenti
- Doar 2% din banii fotbalului european s-au invarti...
- Nationala de rugby a capotat jenant in fata Georgiei
- Cristi Chivu se teme!
- Romancele au luat tot
- Filmul "Albă ca zăpada şi cei 7 pitici" împlineşte...
- «Legaturi bolnavicioase», la un festival de filme ...
- La Piatra Neamt se calca pe schelete
- Misterul Stradivarius
- "Brăţările dacice sunt făcute de prietenul meu"
Scoruri Fotbal In Direct: Corespondent BBC dispărut în Fâşia Gaza
Scoruri Fotbal In Direct: Corespondent BBC dispărut în Fâşia Gaza
Scoruri Fotbal In Direct: Corespondent BBC dispărut în Fâşia Gaza